Plantarea bradului din ghiveci in gradina

Otilia Ignat, 7 January 2014

Daca faci parte dintre cei care au avut un brad in ghiveci, pe langa aplauzele noastre iata si cateva sfaturi pentru plantarea bradului din ghiveci in gradina.

In mod normal operatiunea se consuma primavara, cand solul este bine dezghetat, dar cum avem o iarna blanda, daca solul nu este inghetat in adancime poti trece la plantarea bradului din ghiveci in solul din gradina chiar si acum.

Citeste si: Reciclarea bradului de Craciun. Cateva idei bune si simple

Inainte de a ajunge in ghiveci si la tine in casa bradul a crescut in pamant, in pepiniera. Cand a atins inaltimea de aproximativ un metru, este scos din pamant si este transplantat intr-un ghiveci.

Asa a ajuns in casa si tot asa poate sta pana cand atinge un metru si jumatate, iar ghiveciul devine insuficient pentru el. Brazii, in general au radacinile intinse la suprafata pamantului, nu in adancime asa ca are neaparata nevoie sa stea in sol, cel putin de la o anumita varsta incolo, motiv pentru care plantarea bradului din ghiveci in sol este necesara.

Operatiunea de plantare din ghiveci in gradina  a bradului incepe prin a sapa o groapa suficient de adanca si de lata incat sa cuprinda toata radacina bradului. Alege un loc in plin soare sau intr-o zona semiumbrita. Brazii nu au preferinte majore pentru sol, atat timp cat este bine drenat, aceasta fiind una din putinele lui cerinte. Un loc in panta usoara este ideal.

Citeste si: Brazi de Craciun in ghiveci. Ghid practic

Scoate bradul cu atentie din ghiveciul in care l-ai cumparat, apoi asaza-l in groapa pe care ai sapat-o. Eventual inmoaie radacina intr-o pasta facuta din pamant si apa, de consistenta unei smantani groase. Cu radacinile imbracate in aceasta mocirla, pune bradul in pamant, acopera groapa, preseaza si uda-l. Poti adauga in pasta de pamant un fertilizator universal pentru a un plus de substantele nutritive.

Dupa ce l-ai pus in pamant trebuie udat. Ai insa grija sa nu inghete solul, perioada in care nu mai trebuie udat. Cu aceasta operatiunea plantarea bradului din ghiveci in sol a luat sfarsit.

Daca Pamantul nu s-ar mai roti, ce s-ar intampla? by MTC O întrebare si totodata îngrijorare care îi preocupa pe oamenii de stiinta de mult timp se refera la eventualele „pene” de functionare a planetei noastre, evident, cu gândul ca însasi viata terestra ar putea suferi daune majore în caz de accident. Fiindca, întrucât nu avem alt corp cosmic pe care sa ne refugiem la nevoie si fiind obligati sa... ne rotim odata cu Mama-Geea, cea care ne suporta toate obrazniciile, e cazul sa ne gândim si cum ne-am descurca de unii singuri, în situatia amintita. Ei bine, nu ne-ar fi deloc comod – spun cercetatorii care au luat în serios problema si si-au imaginat un asemenea scenariu catastrofic. Totusi, vestea buna ar fi ca probabilitatea sa se întâmple asa ceva e practic nula pentru urmatoarele miliarde de ani. Si e cam greu de presupus ca noi, cei de azi, vom trai atât de mult... Nu vreti sa stiti cum ar fi! Doar imaginati-va, nu mai mult: vârtejuri imense care se rotesc cu viteze supersonice, torpile uriase formate din trupuri umane, uragane atomice, radiatii mortale ori valuri tsunami de dimensiunile unui munte care înghit totul în calea lor. Probabil o asemenea viziune terifianta nici macar în cele mai bestiale infernuri medievale nu puteau sa apara. Astazi însa e posibil (si, din nenorocire, plauzibil), fiindca avem la dispozitie date si ipoteze stiintifice. Iar oamenii de stiinta exact asa ceva sustin, analizând contextual oprirea Pamântului din miscarea sa. Poate ca nu va gânditi în fiecare dimineata, când va treziti, la asemenea grozavii, dar lucrurile se întâmpla, oricum, si fara „meritul” nostru: Terra se roteste cu 1.670 de kilometri pe ora. La fel si tot ce ocupa suprafata planetei, fie vietuitoare, ape, constructii, obiecte mobile si asa mai departe. Cercetatorul britanic Michael Stevens nu prea ne menajeaza atunci când ne arata efectele incidentului. O prima observatie este ca în momentul zero, în mod logic, atmosfera terestra ar continua sa se roteasca la ecuator cu aceeasi viteza mentionata mai sus. În consecinta, tot ce se afla la suprafata ar adopta o traiectorie balistica, având initial aceeasi viteza. Si, nu prea exista dubii, aproape toti oamenii ar muri în conditii oribile. Întoarcerea spre Rasarit Fara niciun fel de conotatie geostrategica sau politica, îmbulzeala planetara descrisa s-ar petrece de la vest catre est; un fel de emigrare totala catre o zona considerata nu foarte ospitaliera, dar asta oricum nu ar mai conta. Sau, poate, cel mult pentru confratii aflati cât mai aproape de polii planetei, unde cumplitul fenomen nu s-ar simti decât foarte slab. De aici, si sansa acelora de a mai prinde ceva din clipele post-apocaliptice. Nu prea multe, deoarece rafalele de vânt similare cu cele generate de o explozie atomica ar matura totul în cale, provocând totodata furtuni inimaginabile, dar si o eroziune halucinanta a crustei terestre, iar oceanul planetar s-ar împrastia în voie dincolo de tarmurile actuale. Nu mai putin catastrofala ar fi pierderea, de catre nucleul planetei, a tuturor functiilor sale, disparând în consecinta câmpul magnetic ce protejeaza Terra împotriva influentelor solare nocive si lasându-ne astfel prada radiatiilor cosmice. Si, ca si cum nu ar fi suficient, încremenirea globului nostru în spatiu ar face ca jumatate din el sa fie expusa permanent activitatii Soarelui, cu temperaturi infernale, în timp ce jumatatea opusa s-ar afla într-o noua epoca de gheata. Sau, altfel spus, timpul terestru s-ar împarti într-o jumatate de ziua continua, de 365 de zile, si o jumatate cu aceeasi durata, numai de noapte. Si putem fi convinsi ca nicio ipotetica optiune pentru a trai pe o parte ori pe cealalta a planetei nu ar conveni nimanui. Coborâm si noi din leagan? Toata aceasta demonstratie a omului de stiinta londonez ne duce automat cu gândul la o alta tema generala, poate cea mai tulburatoare si mai controversata dintre toate câte exista si abordata cu mijloacele specifice deopotriva de stiintele exacte, de religie, de filosofie, de ocultism: la urma-urmei, Cine a conceput si a creat acest infinit mecanism al Universului, de o complexitate absoluta si (aproape) perfect? Practic, fiecare detaliu din componenta, rolurile si interconexiunile „pieselor” acestuia sunt obligatorii pentru ca întregul sa functioneze si – mergând mai departe – pentru ca viata si deci noi, oamenii, sa existam aici, pe Terra. E deja un lucru comun ideea ca, situati mai departe sau mai aproape de Soare, nu am fi putut vietui sub forma pe care o avem, la fel si prezenta Lunii în vecinatatea noastra, iar un element cum este, iata, rotatia planetei este si ea la fel de hotarâtoare pentru ca planeta noastra sa nu fie un simplu corp cosmic sterp. Ca un fel de ironie a sortii, în ansamblul apocaliptic descris mai sus apare si un element, în teorie, remarcabil. Se stie ca forma Pamântului nu este chiar sferica, tocmai datorita miscarii sale de rotatie. Ei bine, daca acest dinamism ar disparea, atunci „Planeta albastra” ar deveni o sfera perfecta. Însa nimeni nu ar mai putea sa o admire sub noul ei chip, decât, cel mult, cei câtiva astronauti de pe ISS, ei însisi condamnati la moarte cu executia amânata. Sa nu credeti însa ca am intentionat sa va întristam în prag de sarbatori!   Asa ca va propunem sa privim lucrurile – pe care, oricum, nu le-am putea schimba „în caz ca...” – din perspectiva propusa de savantul rus Constantin Tiolkovski, cu o usoara unda de umor, însa de o profunzime tulburatoare: „Pamântul este leaganul nostru, dar nimeni nu ramâne o vesnicie în leagan!” Revista Magazin

Betavoltaic este tehnologia bateriilor nucleare ale maşinilor electrice de mâine

Încercaţi să faceţi abstracţie de binecunoscuta imagine a bombei atomice şi veţi putea accepta mai uşor ce înseamnă utilizarea energiei nucleare în bateriile maşinilor electrice. Care ar putea avea o durată de viaţă de zeci de ani!

Betavoltaic este tehnologia bateriilor nucleare ale maşinilor electrice de mâine

Cum vi se pare că sună ideea unei maşini electrice fără necesitatea de a mai fi încărcată şi ale cărei baterii ar avea o durată de viaţă de zeci de ani? Probabil că, dacă faceţi parte din lumea petroliştilor, o asemenea idee v-ar înspăimânta...

Ei bine, nu vorbim de un scenariu SF sau de vreo idee utopică, deoarece încă din anii '50 se fac cercetări în domeniul utilizării energiei nucleare pentru crearea de baterii electrice cu o durată de viaţă extinsă şi care să nu necesite încărcare. De altfel, prin anii '60 chiar au existat propuneri de concepte de maşini cu propulsie nucleară, evident nematerializate în practică.

Folosirea tehnologiei nucleare în scopuri distructive a indus ideea că energia atomică este extrem de periculoasă, aşa încât a fost nevoie de o jumătate de secol pentru revenirea în actualitate a beneficiilor pe care principiile energiei atomice le pot oferi, chiar şi în domeniul auto. Iar în acest moment cea mai promiţătoare pare să fietehnologia Betavoltaic, care ar putea da naştere unui nou tip de baterii pentru maşinile electrice.

Mai multe detalii despre Betavoltaic, pe Ecoprofit.ro

Oamenii de ştiinţă detonează bomba: Inversarea polilor magnetici se va petrece mult mai repede decât s-a anticipat

În ultimii ani, oamenii de ştiinţă au lansat teoria conform căreia planeta noastră se află în pragul inversării polilor magnetici. Iniţial, s-a presupus că fenomenul, care se repetă la un anumit interval de timp, se va produce în viitorul îndepărtat, dar odată cu noile descoperiri se pare că inversarea polilor magnetici se va petrece mai repede decât s-a preconizat.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că ultima inversare a polilor magnetici s-a petrecut cu aproximativ 780000 în urmă, moment în care planeta a suferit transformări majore. Acest proces este unul perfect normal şi conform studiilor se petrece la un anumit interval de timp încă nedeterminat.

Dacă iniţial s-a presupus că acest proces va fi unul de durată, care se va întinde pe parcursul a cel puţin 2000 de ani, geofizicienii au început să tragă semnalul de alarmă susţinând că Pământul trece extrem de rapid prin perioada premergătoare schimbării polilor magnetici.

Conform celor mai recente date publicate de agenţiile care se ocupă cu monitorizarea spaţiului aerian, câmpul magnetic al Terrei se slăbeşte cu o rată de 10 ori mai mare decât s-a crezut anterior. Această descoperire demonstrează cel mai bine faptul că procesul de inversare al polilor magnetici se desfăşoară cu o rată mult mai mare decât în mod normal şi astfel omenirea trebuie să se pregătească din timp pentru marele eveniment.

Odată cu inversarea polilor magnetici ai Pământului, anotimpurile şi toate ciclurile naturale care depind de poziţia planetei faţă de Soare suferă schimbări semnificative. În telecomunicaţii, transmisii radio şi aviaţie vă fi haos.

Animalele care migrează vor fi bulversate şi nu vor mai putea să se orienteze. Cea mai importantă schimbare pentru om va fi cea a climei pentru că zonele fertile s-ar putea desertiza în următorii ani, iar nivelul oceanului va creşte.

Pe de altă parte, odată cu acest pericol, ne mai pândeşte unul. Fizicienii spun că, ipotetic, în momentul inversării polilor magnetici, scutul magnetic din jurul Pământului dispare pentru o perioadă de timp. Asta înseamnă că suntem “dezveliţi” în fata radiaţiilor cosmice.

Preot italian rupe tăcerea: “În 1954 m-am întâlnit cu fiinţe extraterestre” Giampieri Marziano, un preot de origine italiană, rupe tăcerea şi face public secretul pe care îl păstrează cu sfinţenie de peste 60 de ani. Este vorba despre o întâlnire de gradul trei cu fiinţe extraterestre, care i-a marcat şi influenţat profund viaţa. Povestea fascinantă s-a petrecut în urmă cu 60 de ani, atunci când Marziano avea frageda vârstă de numai 12 ani. Se afla în compania unui prieten, Pacifico Tantucci, care păstorea o turmă de oi pe pajiştea din Colcerasa di Cingoli, o mică localitate din Italia. Era o zi friguroasă a lunii octombrie şi cei doi prieteni aprinseseră un foc pentru a se încălzi. Oile păşteau în voie şi nimic nu părea că va întrerupe liniştea profundă, care pusese stăpânire pe întreg ţinutul. Dintr-o dată s-a auzit un zgomot ciudat, care se asemăna cu scârţâitul a două bucăţi de metal. Cei doi, speriaţi, au întors capul spre locul în care au auzit zgomotul şi atunci au realizat că ceva inexplicabil se petrece nu departe de locul în care se aflau. "Câinii au început să schelălăie de parcă cineva le făcea rău. Imediat, prietenul meu şi cu mine am decis să fugim spre locul în cre au auzit sunetul ciudat. Eram speriaţi şi sufletul părea să ne iasă din corp. Când am ajuns într-un punct anume am început să vedem un cilindru ciudat. Ne-am îndreptat spre el şi dintr-o dată ne-am trezit înconjuraţi de 3 fiinţe bizare. Păreau semăna cu nişte oameni cu capul extrem de mare, dar cu trunchiul foarte mic. Să fi avut undeva la 35-40 de centimetri, dar cel mai important lucru este că păreau disproporţionaţi. Fiinţele extraterestre erau îmbrăcate într-o uniformă de argint şi în clipa în care ne-au observat au devenit nervoase şi speriate. Într-o clipită s-au refugiat în interiorul cilindrului", a declarat protul pentru o publicaţie italiană. Potrivit lui Marziano, cilindrul a decolat într-un timp foarte scurt de la sol şi a scos un zgomot înfiorător. În urma sa s-a putut observa o bulă de foc şi o dâră impresionantă de fum. În câteva secunde pur şi simplu dispăruse şi nu a mai existat urmă de OZN. Atunci când cei doi au ajuns acasă le-au povestit apropiaţilor ceea ce au văzut. Părinţii s-au dus la poliţie şi au reclamat evenimentul misterios. Autorităţile au demarat o anchetă pentru a elucida misterul. Interesant este că mai mulţi oameni din localitatea italiană au auzit în acea zi zgomote ciudate care parcă veneau din cer, cât şi diverse lumini inexplicabile. În cele din urmă, poliţia locală nu a putut realiza un raport cu privire la straniul eveniment şi din acest motiv întâmplarea a fost dată uitării până în clipa în care preotul Giampieri Marziano a decis să facă cunoscută povestea sa opiniei publice.

Katsaridafobia: de ce ne e silă de gândacii de bucătărie?

Trimite pe emai

Ne e frică de viespi pentru ne pot înţepa dureros. Ne deranjează ţânţarii şi puricii pentru că pişcăturile lor provoacă umflături care ne mănâncă. Dar de ce ne este o asemenea silă de gândacii de bucătărie? De ce urâm atâta nişte insecte care nici nu ne muşcă, nici nu ne înţeapă, nici veninoase nu sunt? O repulsie de neînvins – de la o simplă „scârbă” la unele persoane, până la o adevărată fobie, la altele – este asociată cu prezenţa acestor insecte în casele noastre. Rădăcinile acestei repulsii şi modul de a o depăşi constituie, pentru psihologi, un obiect de studiu la fel de interesant ca şi cercetarea acestor specii de insecte pentru biologi şi ecologi. O incursiune în lumea „dezgustătoare” a gândacilor de bucătărie ne-ar putea lămuri ce putem face în privinţa lor – şi a atitudinii noastre faţă de ei.

Am putea să o luăm drept ghid, în această incursiune, pe Rachel Nuwer, autoarea unui articol apărut recent în BBC Future, ea însăşi o „fobică” declarată, dar care a reuşit să-şi depăşească fobia apelând la ajutorul unor specialişti. 

La prima vedere, repulsia faţă de gândacii de bucătărie pare ilogică: cum ziceam, aceste insecte nici nu muşcă, nici nu înţeapă; nu se hrănesc cu sângele nostru, nu ne introduc în corp paraziţi, virusuri ori bacterii periculoase, generatoare de boli cu mortalitate ridicată (aşa cum pot face căpuşele, ţânţarii, puricii ori păduchii). 

Şi totuşi, sila de aceste insecte este pe cât de răspândită, pe atât de veche – aşa de veche, încât parcă ar fi ceva înnăscut speciei umane. Încă din Antichitate – la vechii egipteni sau la naturalistul roman Pliniu cel Bătrân – apar referiri la aceste creaturi ca fiind dezgustătoare şi nedorite. De multă vreme, oamenii le privesc ca pe o întruchipare a murdăriei, încadrîndu-le în categoria „dăunători”,  în ciuda faptului că povestea lor e strâns legată de a noastră: larga lor răspândire a fost favorizată de modul de dezvoltare specific omului.

„Au reuşit, realmente, să exploateze oportunităţile create de noi şi, făcând asta, au dezvoltat comportamente şi moduri de viaţă care ne împiedică să le controlăm dezvoltarea”, spune Jeff Lockwood, profesor de ştiinţe ale naturii la University of Wyoming, SUA.

Să ne cunoaştem inamicii

Înainte de a vorbi despre formele şi cauzele repulsiei noastre faţă de gândacii de bucătărie, ar trebui să facem cunoştinţă cu ei. 

Ceea ce numim de obicei, în Europa, „gândaci de bucătărie” reprezintă un mic număr de specii de insecte din ordinul Blattaria (Blattodea), ordin altminteri mare, cuprinzând  aproximativ 4.600 specii. Majoritatea sunt „sălbatice”, trăind în natură, fără să aibă treabă cu oamenii şi gospodăriile lor, dar un mic număr de specii s-a adaptat de minune în aşezările umane şi prosperă acolo. 

În Europa, speciile care ne fac probleme, în calitatea lor de dăunători de care e foarte greu de scăpat, sunt: 

• gândacul de bucătărie „american” (Periplaneta americana), care, în ciuda numelui, nu e originar din Americi, ci din Africa. E mare (3-4 cm) şi cafeniu, cu aripi bine dezvoltate şi antene lungi.ionsacul de bucătărie „oriental” (Blatta orientalis) – acela aproape negru şi mare de 2-3 cmhutterst

• Blattella germanica – acela mic, de 1,5-2 cm, maron-roşcat; e cel mai frecvent întâlnit şi cel mai greu de eradicat, mai întâi fiindcă e extrem de prolific, apoi din cauza dimensiunilor mici, datorită cărora se poate ascunde în tot felul de crăpături înguste, sustrăgându-se încercărilor de exterminare. 

Aceste insecte sunt hemimetabole (sau cu metamorfoză incompletă), având, în ciclul de viaţă, 3 stadii: ou, nimfă (nişte „pui” de gândac asemănători adulţilor, cu excepţia faptului că sunt mult mai mici şi au aripile şi organele reproducătoare nedezvoltate) şi adult. (Spre deosebire de de această situaţie, la insectele holometabole - cu metamorfoză completă -, din ou ies larve, cu înfăţişare complet diferită de cea a adulţilor, cum se întâmplă la fluturi sau la gândacii „adevăraţi”, din ordinul Coleptera; larvele se transformă în pupe, iar acestea în adulţi. La insectele holometabole ciclul de viaţă cuprinde aşadar 4 stadii: ou, larvă, pupă, adult.)

Când teama devine paralizantă

Teama patologică de gândacii de bucătărie se înscrie în gama largă a fobiilor de care suferă oamenii şi are chiar un nume specific: katsaridafobie. 

La unii dintre aceştia, fobia atinge asemenea niveluri, încât s-au înregistrat cazuri de persoane efectiv imobilizate într-o cameră, pentru că văzuseră, în încăperea de alături un gândac de bucătărie. Unele nu îndrăznesc să intre noaptea în bucătărie, de teamă să nu vadă pe acolo vreun gândac. Pe „katsaridofobici”, vederea de aproape a unui gândac de bucătărie îi face să tremure şi să transpire; bătăile inimii li se înteţesc, tensiunea arterială creşte, iar oamenii resimt, efectiv, o stare de teroare.

Adesea, rădăcina acestei frici morbide se găseşte într-o experienţă traumatică trăită în copilărie şi legată de aceste insecte. „Trauma” poate consta, pur şi simplu, în a fi martor, la vârsta de doar câţiva ani, la spaima propriei tale mame în faţa unei asemenea creaturi. Pentru un copil mic, a-şi vedea mama (care e pentru el sursa echilibrului, a stabilităţii, a calmului) pălind şi ţipând, pierzându-şi controlul în faţa unei gângănii, poate fi realmente înfricoşător şi traumatizant. Iar această teamă, transmisă cultural – nu genetic - , se perpetuează astfel din generaţie în generaţie. 

Există tratament? Ca în cazul multor altor fobii, „terapia de expunere”, care constă în obişnuirea treptată cu stimulul, poate fi de mare ajutor. Philip Koehler, entomolg la University of Florida, care studiază de ani buni aceste insecte şi ţine în laboratorul său vreun milion de exemplare, de diverse specii, a ajutat mai multe persoane să scape de fobie, chemându-le în laborator şi vorbind cu ele despre gândacii de bucătărie, apoi arătându-le fotografii, apoi gândaci morţi din colecţiile entomologice şi, în final, gândaci vii – aşadar, o expunere gradată, care, în cele din urmă, a vindecat fobia.

Alţi cercetători recurg la terapie cognitiv-comportamentală, iar alţii, cum sunt cei de la Universitat Jaume I din Spania, explorează realitatea augmentată ca mijloc de vindecare a a katsaridafobiei. În realitatea augmentată, pe care subiecţii o percep printr-o cască de realitate virtuală, imagini digitale ale  gândacilor sunt combinate cu imagini reale, rezultând o scenă în care o mulţime de gândaci aleargă în jurul mâinii subiectului. Ideea este să înlocuiască informaţia stocată în creierul persoanei fobice – cum că aceste creaturi sunt foarte „rele”, periculoase, dăunătoare – cu ideea că, în realitate , gândacii nu fac niciun rău.

Cele mai detestate insecte din lume

Însă chiar fără a ajunge la forma extremă a fobiei, o mare majoritate a oamenilor simt repulsie faţă de aceste creaturi.

Jeff Lockwood crede că explicaţia ţine de biologia specifică acestor insecte. „Gândacii de bucătărie trimit la acea aversiune de ordin evolutiv pe care o avem faţă de lucrurile unsuroase, urât mirositoare, cleioase”, spune el.

Toate aceste caracteristici ţin de biologia lor, care nu e nici frumoasă, nici urâtă, ci pur şi simplu adaptativă; interpretarea acestor caracteristici prin prisma gândirii, conotaţiile prozitive sau negative pe care le asociem cu ele, sunt opera minţii noastre omeneşti.

De exemplu, mirosul respingător al unui gândac strivit – autoarea se referă la specia americană cea mai răspândită, dar şi alte specii de gândaci de bucătărie de mari dimensiuni miros la fel de urât – se datorează faptului că ei stochează, în grăsimea din corp, acid uric, pe care îl reciclează apoi, ca sursă de azot. Aspectul unsuros se datorează unei substanţe ceroase, pe bază de grăsimi, secretate de cuticula lor pentru a împiedica deshidratarea. Deci, e vorba de nişte adaptări, dar noi nu le vedem ca atare, ci ca pe nişte trăsături dezgustătoare.

Dar oare nu cumva ne deranjează la ei şi faptul că sunt atât de rezistenţi, că scapă tuturor îbncercărilor noastre de a-i controla? Nu cumva, fără să ne dăm seama, intră în această repulsie faţă de ei un sentiment de… ciudă, poate, pentru că nu reuşim cu niciun chip să îi stârpim?

În lupta cu noi, luptă aparent aşa de inegală, ei au, de fapt, multe avantaje. Gândacii de bucătărie suntincredibil de prolifici: pornind de la o singură pereche de gândaci Blattella germanica – aceia mici, roşcaţi, aşa de des prezenţi în locuinţele de la bloc – se poate ajunge la 2-3 milioane de indivizi, în doi ani, spune Richard  Kaae. Un al doilea mare avantaj este acela că mănâncă o varietate incredibilă de chestii, de la resturi de alimente la hârtie, de la iarbă la dopuri de plută, de la fragmente de piele umană exfoliată la clei, de la săpun la confraţii lor morţi. 

Şi acum, adevărul: sunt gândacii de bucătărie realmente inofensivi?

Comparativ cu ţânţarii – pe care unii îi consideră cele mai periculoase animale de pe Terra, în virtutea multelor boli grave pe care le transmit – gândaci de bucătărie sunt cu mult mai puţin nocivi.

Totuşi, există indicii că aceste insecte pot acţiona ca vectori mecanici ai unor bacterii, de pildă tulpini patogene de Salmonella şi E. coli; aceste bacterii pot supravieţui în înveliuşul ceros la gândacilor de bucătărie americani până la 2 luni, în acest răstimp putând infecta alimente care, consumate de oameni, ar putea avea ca efect apariţia unor toxiinfecţii grave. Mai mult, bacteriile pot supravieţui şi în tractul digestiv al insectelor şi, eliminate părin excrementele acestora, pot, de asemenea, să contamineze alimentele. 

Pe lângă infecţii, gândacii de bucătărie mai pot contribui la apariţia alergiilor. Anumite proteine existente în excrementele lor sau în cuticulă şi alte organe sunt alergeni puternici pentru  unele persoane. Situaţia e mai rea în centrele urbane, unde, din cauza aglomeraţiei umane, gândacii de bucătărie prosperă, în blocuri eradicarea lor fiind aproape imposibilă. Oamenii inhalează zilnic alergeni proveniţi de la aceşti gândaci, alergeni care trec de la o locuinţă la alta datorită instalaţiilor şi segmentelor de construcţie comune. Cercetări realizate în SUA sugerează că există o legătură între astm şi alergia la gândacii de bucătărie, copiii fiind cei mai afectaţi.

Prin urmare, teama noastră de gândacii de bucătărie nu este cu desăvârşire iraţională, de vreme ce ei pot avea o influenţă nocivă asupra sănătăţii noastre. 

Putem scăpa de ei?

În anii 1990, în SUA; capcanele pentru gândaci, cu momeli notrăvitoare, au reprezentat o adevărată revoluţie în lupta pentru combaterea acestor insecte; erau remarcabil de eficiente şi invazia gândacilor părea să fi dat înapoi. Dar, la începutul anilor 2000, eficienţa capcanelor cu momeli scăzuse şi invazia era iar în plină forţă. Ce se întâmplase? Gândacii se adaptaseră, selecţia operase cu succes: insectele dezvoltaseră o aversiune faţă de glucoză, îndulcitorul  folosit în capcane pentru a-i „convinge” pe gândaci să înghită momeala otrăvită. 

Curăţenia minuţioasă şi combaterea lor cu insecticide, la nivel „casnic” şi în depozite,  funcţionează încă în oarecare măsură, dar e o luptă grea, necurmată, fără răgaz. Sau, dacă ne luăm un răgaz, plătim mai târziu un preţ zdravăn. După cum explică autoarea articolului citat, succesul vremelnic din anii 1990 al capcanelor cu momeli otrăvite a făcut ca oamenii de ştiinţă şi cei responsabili de alocarea fondurilor pentru cercetări să se cam culce pe lauri; banii pentru cercetări entomologice au fost direcţionaţi spre studii asupra altor specii, care păreau mai ameninţătoare, precum ploşniţele, iar studiile asupra gândacilor de bucătărie şi asupra metodelor de a-i combate au luat o pauză, ceea ce a permis gândacilor să-şi reia expansiunea. 

Realitatea este că e greu de scăpat de ei. Mai curând decât să scăpăm de gândacii de bucătărie, probabil că, la un moment dat, vor scăpa ei de noi. Nu ştim care sunt şansele ca omenirea să dispară, dar putem spune cu multă siguranţă că şansele ca gândacii de bucătărie să ne supravieţuiască sunt mari. Au suportat schimbări uriaşe şi, graţie incredibilei lor rezistenţe, enormei lor puteri de adaptare, sunt tot aici. Erau pe lume înainte să apărem noi şi, cu mare probabilitate, ar rămâne şi dacă noi nu am mai fi. Dacă specia umană va dispărea cândva de pe planetă, gândacii de bucătărie – Marii Supravieţuitori - au toate şansele să se numere printre animalele care vor moşteni Pământul.

10 mituri care păcălesc omenirea

Cred că foarte mulţi dintre au auzit în ultima perioadă foarte des pronunţate cuvintele “încălzire globală” sau “efect de seră”, aproape până la saturaţie. Ni se spune că, datorită activităţii omului, se degajă dioxid de carbon în atmosferă, lucru care ar duce la încălzirea planetei, ceea ce ar avea pentru viitor consecinţe dezastruoase pentru omenire. Cine n-ar putea crede ceea ce ni se spune? Dar, am învăţat din experienţa ultimilor ani, că ceea ce ni se spune nu înseamnă neapărat că e şi adevărat, şi în spatele tuturor lucrurilor se ascunde un alt adevăr. Aşa că am descoperit faptul că în spatele încălzirii globale, adevărul este altul. Să vedem împreună care este şi care ar fi motivaţia disimulării sale.

Mai întâi vom începe cu o listă de 10 mituri despre încălzirea globală, mituri care se sparg unul după altul, asemenea unui balon de săpun.

MITUL NR.1: Planeta noastră este supusă în continuu încălzirii globale.

ADEVĂRUL: Măsurătorile de temperatură din ultimii ani, realizate din sateliţi sau baloane meteorologice, au arătat faptul că planeta noastră s-a răcit în ultimii ani, pierzând în doar 18 luni circa 15% din aşa-zisa încălzire globală care are loc de aproximativ un secol. De fapt, pentru a fi realişti, trebuie subliniat faptul că aşa-zisă încălzire globală din ultima sută de ani înseamnă doar…jumătate de grad Celsius în plus, iar la acest rezultat s-a ajuns şi prin erori de măsurare, temperaturile luându-se la nivelul oraşelor, unde există un “efect urban de încălzire”, la nivelul oraşelor, căldura fiind mai mare decât la nivelul altor teritorii mai puţin populate de către oameni.

MITUL NR.2: Temperaturile mai ridicate vor fi dezastruoase, căci gheţarii se vor topi, iar oamenii vor muri.

ADEVĂRUL: În Marea Britanie, fiecare iarnă mai blândă faţă de obicei salvează circa 20.000 de oameni care ar putea fi murit în urma complicaţiilor provocate de răceală. Dacă faceţi extrapolare la nivelul tuturor ţărilor nordice, puteţi constata şi singuri cât de multe vieţi omeneşti salvează fiecare iarnă mai blândă. În ceea ce priveşte topirea gheţarilor, e adevărat că acest lucru se întâmplă mai des, dar este un proces natural în istoria planetei. Dar, odată cu topirea gheţarilor, nivelul apei nu va creşte atât de mult pe cât s-ar crede (faceţi un experiment acasă: puneţi nişte apă într-un bol de apă, marcaţi nivelul, apoi puneţi bolul la îngheţat, dezgheţaţi-l şi apoi veţi constata că nivelul apei va fi mai mic decât cel iniţial). De asemenea, datele din gheţarii din zonele arctice şi antarctice au arătat faptul că în trecut temperaturile au crescut de zece ori mai mult decât actuala creştere, şi nu s-a întâmplat nimic dezastruos pentru planetă.
dioxidul de carbon -

MITUL NR.3: Nivelul dioxidului de carbon din atmosferă este extrem de mare, cum n-a mai fost niciodată în istoria planetei.

ADEVĂRUL: Nivelul de dioxid de carbon din trecutul planetei a fost de 18 ori mai mare decât în prezent, atunci când maşinile, fabricile şi centralele electrice nu existau. Deci, nivelul dioxidului de carbon creşte şi coboară fără prezenţa vreunei activităţi umane.

MITUL NR.4: Nivelul dioxidului de carbon a crescut în special datorită activităţii umane.

ADEVĂRUL: 96,5% din totalul emisiilor de dioxid de carbon o constituie sursele naturale, omenirea fiind responsabilă doar pentru 3,5% din aceste emisii (0,6% provine din emisiile maşinilor, iar circa 1% din încălzirea clădirilor). Şi atunci, pentru ce mai plătim taxa de poluare pentru maşini, de exemplu? Ciudat e faptul că benzina sau motorina pentru autovehicule e suprataxată de 3-4 ori faţă de costul ei iniţial, în timp ce combustibilul pentru încălzirea clădirilor e suprataxat foarte puţin, deşi încălzirea pentru clădiri produce de 2 ori mai mult dioxid de carbon.

MITUL NR.5: Creşterea dioxidului de carbon din atmosferă cauzează creşterea schimbărilor de temperatură pe planetă.

ADEVĂRUL: Un articol apărut într-o revistă ştiinţifică, folosindu-se de informaţiile da arătat faptul că, de la ultima eră glaciară, de fiecare dată când temperatura globală şi nivelul dioxidului de carbon s-au schimbat, nivelul dioxidului de carbon s-a modificat după ce temperatura s-a schimbat, aşa că teoria încălzirii globale datorită activităţii umane a pus efectul înaintea cauzei, ceea ce înseamnă că reducerea nivelului de dioxid de carbon este un lucru inutil. În plus, vaporii de apă şi de metan sunt gaze care produc un efect de seră mult mai puternic decât dioxidul de carbon.

MITUL NR.6: Reducerea folosirii maşinilor va reduce nivelul de dioxid de carbon şi va salva planeta.

ADEVĂRUL: Planeta n-are nevoie de nicio salvare, iar dacă am îndepărta peste noapte toate maşinile de pe stradă, acest lucru n-ar produce nicio schimbare în nivelul dioxidului de carbon din atmosferă, aşa cum se poate vedea la Mitul nr.4. De asemenea, e inutil să încercăm să modificăm nivelul dioxidului de carbon, pentru că acesta e doar efectul, iar cauza se află în altă parte: în schimbarea activităţii Soarelui care determină o anumită creştere a temperaturii pe pământ, această creştere de temperatură determinând creşterea nivelului de dioxid de carbon care se ridică de la nivelul oceanelor.

MITUL NR.7: Vijeliile, uraganele şi inundaţiile din ultima vreme ar fi cauzate de încălzirea globală datorată activităţii umane.

ADEVĂRUL: Fenomenele extreme ale vremii din ultima perioadă se datorează ciclului activităţii solare, şi nu datorită emisiilor de dioxid de carbon sau alegerilor politice. Căderile mari de precipitaţii e un perfect exemplu care demonstrează acest lucru, căci apar atunci când activitatea solară atinge maximul ei, iar acest model se repetă la fiecare 11 ani până în anul 2045.

MITUL NR.8: Accizele pe benzină şi motorină, taxele de poluare pentru maşini şi alte taxe sunt perfect justificabile pentru a opri creşterea nivelului de dioxid de carbon.

ADEVĂRUL: Întrucât emisiile de dioxid de carbon de la maşini şi fabrici nu au decât un impact extrem de minor asupra climatului Terrei, aceste taxe n-au niciun fundament real, şi sunt doar o altă sursă de a îmbogăţi statele lumii cu taxe nejustificate impuse cetăţenilor.

MITUL NR.9: Oamenii de ştiinţă din Grupul Interguvernamental pentru Schimbarea Climatică (IPCC – Inter-governmental Panel on Climate Change) susţin faptul că această încălzire globală este un lucru real şi că omenirea trebuie să facă ceva pentru a opri acest lucru.

ADEVĂRUL: Se uită faptul că acest grup de oameni de ştiinţă sunt numiţi de către guverne. Într-unul din rapoartele IPCC, Dr. John Christy, şeful acelui raport, a recunoscut faptul că a fost adăugat pe ultima sută de metri un scenariu alarmant în care temperaturile vor creşte în viitorii 100 de ani cu circa 6 grade. Cine a avut interesul să adauge acest pesimist? Răspunsul e simplu: politicienii le-au spus oamenilor de ştiinţă ce să scrie.

MITUL NR.10: În lume, sunt doar câţiva cercetători rebeli care ar nega teoria încălzirii globale cauzată de umanitate.

ADEVĂRUL: Există circa 18.000 de semnături ale oamenilor de ştiinţă din întreaga lume pe o scrisoare denumită “Petiţia Oregon”, în care se spune că nu există nicio evidenţă asupra încălzirii globale cauzată de umanitate, care nu are nicio influenţă asupra climatului Terrei. Mulţi oameni de ştiinţă cred că Acordul de la Kyoto (acordul prin care liderii politici ai lumii au luat hotărârea reducerii emisiilor de dioxid de carbon) a fost o mare pierdere de timp, fiind unul dintre cele mai mari înşelătorii politice realizate vreodată în istoria omenirii. Aşa cum afirma cineva: “Scopul fundamental al strategiilor politice publice este acela de a menţine populaţia alarmată, care-şi doreşte astfel siguranţa, lucru ce poate fi realizat prin tot felul de gogoriţe, toate imaginare”. Dorinţa de a salva lumea înseamnă de fapt dorinţa de a conduce.

toataromania

Anca Florescu - Hearts Collide

Un/guri

Citeste "PCM Covasna vrea miting pentru autonomie de 1 decembrie. Dusa: O obraznicie!" pe Ziare.Com

Marea translatie

   Ne apropiem de Marea Translaţie ?

     Data de 21 decembrie 2012 a fost aşteptată cu un imens interes de către milioane de oameni din întreaga lume. Aceasta a fost faimoasa zi despre care tradiţia Maya a afirmat încă de acum mai bine de 5000 de ani că va marca sfârşitul unui vast ciclu de existenţă al omenirii. Au fost destul de mulţi cei care au interpretat aceasta ca pe o profeţie a Apocalipsei sau ca pe un moment extraordinar de trecere bruscă spre altceva, dincolo de care faţa lumii se va schimba radical. Iată însă că nu s-a întâmplat nimic de genul acesta, iar ziua de vineri 21 decembrie 2012 a fost – cel puţin în aparenţă – o zi ca oricare alta. A avut totuşi loc ceva deosebit în acea zi, a avut ea vreo semnificaţie obiectivă mai importantă, ori să se fi înşelat oare mayaşii, iar toate acestea nu au fost decât poveştile naive ale unui popor primitiv ?   

 Înainte să ne grăbim să le dăm dreptate celor care spun că dintotdeauna oamenii au făcut tot felul de profeţii apocaliptice fanteziste, merită să privim ceva mai de-aproape la nivelul realizărilor tradiţiei mayaşe. Dacă vom cerceta puţin, vom afla că poporul mayaş a fost poporul antic care a descoperit funcţiile exponenţiale în matematică, putând astfel să calculeze numere foarte mari şi să obţină rezultate absolut excepţionale în domeniul astronomiei. Cea mai interesantă  realizare astronomică a mayaşilor se referă la înţelegerea ciclului de modificare lentă a poziţiei axei de rotaţie a Pământului, numită în limbajul ştiinţific actual „precesie” şi care durează aproape 26.000 de ani. Faimosul calendar Maya este cel mai precis calendar tradiţional, având o precizie comparabilă cu calculele moderne cele mai performante. Acest calendar a putut să calculeze eclipsele solare şi lunare în avans pentru câteva mii de ani ! De asemenea, mayaşii aveau cunoştinţe exacte despre Calea Lactee şi mişcarea planetelor. De exemplu, aveau un calendar pe care îl foloseau pentru a indica deplasarea şi eclipsele planetei  Venus, iar acest calendar a înregistrat – potrivit unor analize de ultimă oră efectuate de NASA – o eroare de doar câteva ore pentru o perioadă de 6000 de ani. Celebrul calendar mayaş este un sistem de măsurare a timpului ce cuprinde o perioadă de mai multe cicluri, de câteva mii de ani fiecare. Ultimul mare ciclu mayaş calculat a început pe 13 august 3114 î.Hr. şi s-a încheiat -  aşa cum spuneam – pe 21 decembrie 2012.  Având în vedere multiplele realizări vizionare pe care le-au demonstrat mayaşii, ce semnificaţie ar putea avea aşadar data de 21 decembrie 2012 ?

 Dincolo de toate speculaţiile care s-au făcut, interpreţii acestei tradiţii au explicat că aceasta  nu înseamnă în nici un caz sfârşitul umanităţii, ci doar începutul unor transformări radicale ale planetei Pământ.

 Este semnificativ să remarcăm faptul că şi alte tradiţii spirituale ale umanităţii au indicat de mii de ani că această perioadă în care ne aflăm acum reprezintă finalul unui vast ciclu temporal şi începutul altuia, net superior. Amintim aici de previziunile tradiţiei chineze I Ching, de cele ale tradiţiei tibetane Kalachakra, de cele egiptene, ale indienilor Hopi, precum şi de cele din tradiţia vedică. Calendarul vedic, de exemplu,  a anunţat încă de mii de ani faptul că această perioadă actuală reprezintă sfârşitul  epocii de maximă decadenţă spirituală (Kali yuga), şi începutul epocii de transformare şi înălţare în lumina divină (Satya yuga). Astfel, iniţiaţii mai multor căi spirituale au anunţat încă de foarte mult timp că acum, în zilele noastre, este pe punctul să înceapă în mod concret „Înălţarea”, „Ascensiunea” sau „Marea Translaţie”.

 În paralel cu toate acestea, tot mai mulţi oameni de ştiinţă prezintă în ultima perioadă rezultate care confirmă faptul că pe planeta noastră au început să apară într-adevăr anumite transformări cu totul ieşite din comun, aşa cum vom prezenta în continuare. În faţa concluziilor care rezultă, unii cercetători afirmă că va urma ceea ce a fost denumit ca „Trecerea în a patra dimensiune”.

În primul rând, oamenii de ştiinţă afirmă că în 21 decembrie 2012 toate planetele sistemului nostru solar s-au aliniat între ele, iar planul lor s-a suprapus peste planul  Galaxiei noastre, Calea Lactee. S-a produs de asemenea alinierea exactă a Pământului, Soarelui şi constelaţiei Pleiadelor cu Centrul Galaxiei. La această dată s-a încheiat ciclul precesional de 25.920 ani, numit şi ciclu cosmic minor sau an platonician, în care axa polilor Pământului a ajuns din nou să se alinieze perfect pe direcţia pe care se află quasarii din centrul galaxiei noastre, quasarii fiind corpuri cereşti care emit o frecvenţă deosebit de intensă şi de elevată de energie cosmică.  Tot acum s-a încheiat şi un ciclu cosmic major, de 108 milioane de ani, în care sistemul nostru solar, a încheiat o jumătate din mişcarea sa de revoluţie în jurul Soarelui Central al Galaxiei, ceea ce face să se producă pentru sistemul nostru solar aşa-numitul „Salt Galactic”, adică trecerea printr-o zonă electromagnetică nulă, ce poarta denumirea de Centură Fotonică.Consecinţa care decurge de aici este aceea că aceste alinieri au început să genereze un fenomen de rezonanţă cosmică foarte puternică, ceea ce va face ca planeta Pământ să intre într-o stare vibratorie complet diferită sau, altfel spus, planeta a început să realizeze un salt cuantic fără precedent în istoria sa…    Centura Fotonică emanată din centrul Galaxiei ocupă o imensă regiune din spaţiu şi degajă o intensă radiaţie electromagnetică, atât în spectrul vizibil, cât şi în cel al luminii invizibile de înaltă frecvenţă, incluzând şi spectrul razelor X.  Acest fenomen a fost descoperit în 1961, deci cu mai mult de 40 ani în urmă. Cu toate acestea, informaţiile nu au fost făcute publice decât cu mult mai târziu, şi numai unui număr mic de oameni.  Sistemul nostru solar trece prin această Centură de două ori la fiecare 25.920 ani, iar această traversare durează cam 2000 ani. Este destul de dificil de prezis exact când va avea loc şi intrarea Pământului în Centura Fotonică, având în vedere ca Centura are oscilaţii neregulate, dar datele estimative indică finalul anului 2012 ca fiind cel mai probabil în acest sens.

  Se pare că Soarele a început deja să fie influenţat, ceea ce explică furtunile solare aflate în creştere în ultima perioadă şi care vor avea un maxim în 2013, conform specialiştilor de la NASA. Soarele nostru trece acum prin schimbări uriaşe, ce au început încă de prin anul 1990. Au apărut imense şi numeroase erupţii solare (jeturi de plasmă şi raze x), careuneori se îndreaptă şi către planeta Pământ, parcurgând cele 93 milioane de kilometri care ne despart şi perturbând serios câmpul magnetic terestru (care este principalul scut al Pământului în faţa radiaţiilor solare).  Un studiu al Dr.-lui Mike Lockwood, realizat în Rutherford, California, în cadrul “Appellation National Laboratories”, despre activitatea solară  a evidenţiat că faţă de anul 1901, câmpul magnetic al Soarelui a crescut într-un mod uimitor, ajungând acum să fie cu 230% mai puternic.  Specialiştii de la NASA afirmă de asemenea că Soarele înregistrează cea mai ridicată activitate din 1940 încoace. Gregg Braden, un cunoscut geolog, cercetător ştiinţific şi scriitor american, a arătat că studiile realizate indică faptul  că Soarele nu mai are polaritate magnetică, aspect ce începuse să fie evidenţiat încă din anul 1999 de către sondele spaţiale Voyager.  Soarele are acum un „câmp magnetic stabil”, ce scade însă foarte rapid. Şi în ultimul timp, satelitul Ulysses, care ia probe pentru NASA, a detectat că în cazul Soarelui, câmpul magnetic nu mai are Pol Nord şi Pol Sud. Acest câmp s-a schimbat enorm, acum devenind omogen. Nu s-a dat nici o explicaţie ştiinţifică şi, bineînţeles, totul a fost ascuns de public. Mai mult, satelitul Soho a evidenţiat că Soarele răspunde în mod cu totul anormal la impactul cu corpuri cosmice, cauzând erupţii de 30-35 de flame (protuberanţe de foc), lucru care înainte nu se întâmpla.

  De asemenea, foarte puţini oameni sunt avizaţi în legătură cu cercetările care se fac în Academia Naţională Rusă de Ştiinţe, din Siberia, mai precis în Novosibirsk. Aceşti cercetători au înregistrat şi ei date evidente care indică faptul că au loc modificări energetice în întregul nostru Sistem Solar. Ei au ajuns la concluzia că singurul lucru posibil care ar putea cauza toate acestea este plasma strălucitoare ce pătrunde în Sistemul nostru Solar şi care influenţează  în primul rând Soarele.  Această energie ce vine din afara sistemului solar a început să aprindă plasma heliosferei în partea sa frontală, care a devenit deja de 10 ori mai luminoasă, mai strălucitoare.  Această energie a pătruns şi în Soare, care la rândul său o răspândeşte acum în întregul Sistem Solar, saturând spaţiul interplanetar. Astfel , toate planetele primesc acum un supliment mare de energie . Toate acestea se întâmplă în acelaşi timp şi toate duc la un crescendo unde va avea loc o schimbare bruscă. Cu alte cuvinte, vom ajunge în punctul când, vom fi atât de departe în noul nivel de energie încât va fi o expansiune bruscă a armonicii lungimii de undă pe care o emite Soarele. Această creştere de energie emisă va schimba natura de bază a întregii materii din Sistemul Solar.  Cercetătorii ruşi sunt preocupaţi de faptul că aceste modificări solare pot afecta  în mod dramatic planetele.

  Conform datelor  înregistrate de către cercetătorii Academiei ruse şi de către cei de la NASA, câmpurile magnetice şi luminozitatea planetelor sunt în schimbare. Astfel :

-planeta Venus, şi-a crescut luminozitatea cu 250% şi a suferit schimbări atmosferice substanţiale în mai puţin de 30 de ani.

- Jupiter a ajuns să aibă o încălzire foarte puternică şi o creştere a luminozităţii norilor de plasmă cu peste 200%. Încărcătura energetică este atât de înaltă încât chiar există un tub vizibil de radiaţii ionizate care s-a format între această planetă gigantică şi luna sa, Io.  Acest tub de energie luminoasă este chiar foarte vizibil şi în fotografiile realizate. Câmpul magnetic al lui Jupiter s-a dublat. Pata roşie („ochiul” lui Jupiter), care este de fapt o furtună cu caracter rotaţional, a început din anul 1997 să se rotească invers.

-Forţa câmpurilor magnetice de pe Uranus şi Neptun creşte tot mai mult, iar strălucirile lor atmosferice sunt de asemenea în creştere.  Aceste planete par să fi avut inversarea recentă a polilor magnetici, aspect constatat de sonda spaţială Voyager 2  care, când a trecut pe lângă Uranus şi Neptun, a sesizat că polii nord şi sud aparenţi ai acestor două planete  erau vizibil contrabalansaţi.

-Saturn a înregistrat în ultimii 20 de ani o abruptă descreştere în viteza de rotaţie şi o creştere a radiaţiilor X la ecuator.

-Pe Mercur s-au descoperit calote de gheaţă neaşteptate, însoţite de o intensificare a câmpului magnetic, aspecte care sunt cu totul neobişnuite pentru o aşa zisă “planetă moartă”.

-Marte are şi ea o încălzire globală, furtuni puternice şi topiri de calote glaciare polare, iar atmosfera marţiană devine vizibil mai densă decât a fost înainte.

-Pe Pluto s-a înregistrat creşterea cu 300% a presiunii atmosferice, deşi această planetă se îndepărtează de Soare…

-De asemenea Luna Pământului dezvoltă o atmosferă. S- constatat că în jurul Lunii s-a format un strat de Na de 6000 km altitudine, care nu exista înainte.

  Referitor la schimbarea de paradigmă şi la situaţia planetei  Pământ în această perioadă de tranziţie, doctorul Aleksei N. Dimitriev, membru al Academiei de Ştiinţe din Siberia, a constatat că numărul cataclismelor naturale a sporit în mod spectaculos, fenomen ce pare să fie în directă legătură cu activitatea crescută a Soarelui. Realizând studii comparative, el a evidenţiat că între 1963 şi 1993 numărul total al catastrofelor naturale (uragane, taifunuri, inundaţii, tsunami, cutremure) a crescut cu 410%. În mod similar, studiile realizate de un alt cercetător, dr.Michael Mandeville, evidenţiază că activitatea vulcanică de pe Terra a crescut cu aproximativ 500% din 1975, iar activitatea seismică a crescut cu 400% faţă de 1973. Un alt aspect constatat este acela că în atmosfera Pământului, la nivelele sale superioare, gazele de hidroxid (OH) formează acum un strat nou, care nu exista înainte şi care nu este legat de încălzirea globală sau de emisiile de clor-fluor-carbon.  Toate aceste aspecte adunate sunt mult mai mult decât simple modificări ale Pământului. Din ce în ce mai mulţi cercetători sunt de părere că în următorii 10 ani, planeta noastră Terra şi vecinii săi îşi vor ajusta chiar şi structurile moleculare.

   Cercetătoarea americană Barbara Hand Clow este convinsă că în perioada actuală planeta noastră  intră din ce în ce mai mult într-un spaţiu fotonic, care va slăbi considerabil toate câmpurile noastre magnetice şi electrice.  Într-adevăr,  conform datelor ştiinţifice înregistrate, un aspect care se produce deja de ani buni  este slăbirea câmpului magnetic al Pământului. În  legătură cu aceasta, cercetătorul american Gregg Braden afirmă că prin măsurători geofizice s-a estimat că pe o scală de la 1 la 10, câmpul magnetic al Pământului era în anul 1996 cam în dreptul valorii de 1,5 din maximul magnetic  înregistrat vreodată pe Pământ (deci extrem de scăzut). Aceasta a făcut ca balenele de exemplu, care simţeau de obicei foarte clar aceste linii magnetice şi le foloseau pentru migraţie, să eşueze pe ţărm, ceea ce nu s-a mai întâmplat înainte. Apoi, pentru că poziţia liniilor magnetice ale Pământului s-a modificat ca o consecinţă a scăderii câmpului magnetic terestru, păsările au început să apară în zone care nu făceau parte din traseul lor de migraţie şi chiar să se rătăcească. Un alt aspect semnificativ este acela că în 1990, hărţile aeronautice folosite de avioane pentru aterizarea pe aeroporturi au trebuit să fie schimbate în întreaga lume, pentru că cele vechi nu mai erau bune, iar astăzi liniile magnetice sunt atât de instabile, încât acum hărţile magnetice trebuie verificate foarte des  pentru a se asigura că sistemul de ghidare funcţionează corect.

    Conform datelor înregistrate de sateliţi, cum ar fi cele ale lui Oersted, lansat în 1999, sau de către satelitul Maxat, lansat în 1980, se pare că asistăm chiar la deplasarea polilor magnetici tereştri. Poziţia Polului Nord magnetic a migrat deja cu câteva sute de km în ultimele decade. Mai mult, se apreciază că aceste transformări  ale magnetismului terestru au ajuns în stadiul în care este iminentă chiarinversarea polilor magnetici.  Studiile geofizice evidenţiate de către Gregg  Braden arată că acest gen de fenomene nu este totuşi  nou pentru planeta noastră, ci că în ultimii 4,5 milioane de ani au avut deja loc aproximativ 40 de inversări ale polilor. Aceste înregistrări geologice sunt poate cel mai bine evidenţiate în straturile de gheaţă din Antarctica şi Groenlanda.  S-a măsurat că inversările polilor au loc cam o dată la aproximativ 13.000 ani, adică de două ori într-un Mare Ciclu Cosmic de 26.000 de ani. Din dovezile geologice reiese că ultima inversare  a avut loc în urmă cu aproximativ 13.000 ani, ceea ce indică iminenţa repetării acestui fenomen.

   Pe de altă parte, este deja destul de bine cunoscut faptul că frecvenţa vibratorie a Pământului a început să crească vertiginos începând cu anul 1980. Această frecvenţă (numită „Schumann” sau „bătaia de inimă a Pământului”) avea în 1980 valoarea de 7,83 hz (cicli pe secundă) şi era considerată o constantă fizică, fiind folosită ca atare în diverse domenii ştiinţifice sau militare. În anul 1996 această frecvenţă a ajuns însă la valoarea de 9 Hz şi a continuat de atunci să crească. Această creştere are loc în etape ciclice ce respectă paşii de creştere specifici şirului lui Fibonacci. Se pare că acest lucru nu este întâmplător pentru că şirul lui Fibonacci reprezintă printre altele o expresie a Armoniei Universale prin aceea că raportul a doi termeni succesivi este întâlnit peste tot în desfăşurarea naturală (minerale, plante, animale, oameni), fiind tocmai de aceea considerat un raport esenţial al echilibrului dintre dimensiuni , valoarea acestui raport fiind denumită „Numărul de Aur” (1,618033…). S-a calculat că la finalul anului 2012 această frecvenţă a Pământului va ajunge la 13 Hz.

    Corelat cu creşterea obiectivă a frecvenţei de vibraţie a planetei Pământ s-a avansat chiar ipoteza că până şi timpul real al zilei se scurge mai repede, ajungând acum ca cele 24 de ore pe care avem impresia că le trăim într-un ciclu complet zi/noapte să corespundă cu numai 16 ore din ceea ce acest ciclu însemna ca durată înaintea începerii acestei ridicări a frecvenţei de vibraţie planetară. Această accelerare a timpului este percepută destul de acut de marea majoritate a oamenilor, motiv pentru care auzim din ce în ce mai multă lume semnalând problema lipsei de timp. Se  estimează că timpul se va accelera chiar şi mai mult, până când odată cu spaţiul va translata într-o altă dimensiune, într-un alt sistem de referinţă spaţiu-timp !

  Gregg Braden indică faptul că la puţin timp după finalul anului 2012, magnetismul (aflat în descreştere) şi frecvenţa Schumann (aflată  în creştere) îşi vor atinge valorile lor limită. Bradden denumeşte această perioadă „Trecerea prin punctul zero”.  Atât Gregg Braden cât şi alţi cercetători spun că exact în acea  perioadă de limită a parametrilor Pământului  vor surveni anumite fenomene care acum ne apar ca fiind uluitoare.

 De asemenea şi iniţiaţii anumitor căi spirituale spun că vor surveni transformări planetare extraordinare, care deja au început. Ei spun că planeta Pământ va translata în planul eteric, adică în planul paralel de vibraţie imediat superior celui fizic. Tradiţiile spirituale afirmă că lumea fizică-materială este doar aspectul cel mai grosier al realităţii, dincolo de care există încă multe alte dimensiuni superioare. Dealtfel, cel puţin din punct de vedere teoretic, şi ştiinţa actuală acceptă faptul că Universul poate exista având şi alte coordonate spaţiu-timp chiar mult mai complexe decât cele din lumea noastră. Dacă toate acestea se vor produce, se poate spune că aceste transformari  vor face posibilă accesarea mult mai uşoară a altor dimensiuni existenţiale paralele. Evaluând uriaşele transformări care se vor produce există anumite estimări ce indică faptul că cele  mai importante transformări vor fi de ordin subtil-energetic, cam în proporţie de 75%, iar transformările concret-fizice, evidente pentru oricine, vor fi de aproximativ 25%.

Se poate aşadar constata că pe planeta Pământ au început deja transformări excepţionale şi se estimează că în zona planetei Pământ va fi o concentrare energetică uriaşă, cum nu a mai fost niciodată în istoria terestră. Se poate spune că Terra va fi literalmente îmbăiată în aceste energii. În opinia mai multor cercetători, fotonii Centurii vor exercita o multiplă  şi uriaşă influenţă asupra materiei terestre, ceea ce va conduce în timp la un gen de fluorescenţă a tuturor corpurilor.

Întreaga viaţă vine de la Soare, iar acum  Soarele îşi modifică în mod accelerat activitatea. Aşa cum au constatat cercetătorii, consecinţele acestui fapt se răsfrâng şi la nivelul biosului, influenţând inclusiv ADN-ul. Dr. Berrende Fox a observat că, de 20 de ani, oamenii au început să se schimbe la nivel celular, iar unii chiar şi-au dezvoltat noi lanţuri înstructura ADN-ului, fapt observat prin teste de sânge. Mai mulţi cercetători estimează că ADN-ul uman este pe cale de a fi reprogramat şi că se vor activa încă 10 lanţuri de ADN prin rearanjarea şi activarea anumitor gene neutilizate în prezent. Structura ADN va ajunge conform acestor cercetători să aibă 12 componente active. Ştiinţa de până acum a considerat că ADN-ul are în structura sa pe lângă cele două  componente active şi mai multe gene ce păreau inutile, aşa-zis „de umplutură” sau „gene balast”. Se pare însă că de fapt acesta a fost până acum doar un material genetic ce rămăsese într-o stare potenţială, încă neactivată şi că acum se apropie momentul deplinei sale activări. Această activare se realizează tocmai datorită multiplelor transformări de ordin cosmic şi energetic  în care este actualmente integrată planeta Pământ.  ADN-ul are un rol de receptor foarte fin, ca o antenă pentru aceste energii foarte mari care vin spre noi şi care sunt totodată şi foarte elevate ca frecvenţă de vibraţie. Frecvenţele genomului uman şi ale ADN-ului sunt foarte înalte, având vibraţii foarte fine şi tocmai de aceea ADN-ul este considerat uneori ca fiind un fel de structură de lumină condensată. Ca urmare a acestei treziri a ADN-lui din starea de potenţialitate, fiecare persoană de pe planetă se poate spune că este supusă la o încărcare (activare a ADN-ului) care va avea ca efect global un salt în evoluţia umanităţii !lAceste transformări energetice sunt astfel într-un mod semnificativ corelate cu creşterea numărului de raportări de fenomene paranormale  din ultimii ani. Se ştie deja că printre copiii care s-au născut după anii 1980 au apărut aşa-numiţii copii indigo, curcubeu şi de cristal, copii ce se distingeau net de cei din generaţiile anterioare prin nivelul lor mult ridicat de inteligenţă şi chiar prin diferite abilităţi considerate ca paranormale. Aşa cum descriu prestigioasele reviste „Omni”, „Nature” şi „Science News”, în ultimii ani s-au născut în toată lumea sute de mii de copii cu abilităţi paranormale din ce în ce mai mari, aspecte ce sunt chiar foarte bine documentate ştiinţific. Se poate spune că aceste profunde şi fundamentale transformări energetice planetare  se propagă astfel şi în conştiinţele oamenilor urmând să influenţeze din ce în ce mai mult evenimentele sociale, economice şi politice care vor urma.

  Pentru a evidenţia acest salt care este pe cale să se producă  în conştiinţa umanităţii este semnificativ să remarcăm un studiu realizat de către Encicopedia Britanică ce a descoperit că întregul volum de cunoştinţe al umanităţii măsurat în biţi de informaţie, începând cu Sumer (civilizaţie ce a existat cam prin anul 4000 î.e.n.)  şi până la anul 1900 (deci o perioadă de 6000 de ani) s-a dublat în intervalul 1900 – 1950, deci în doar 50 de ani. Mai mult, în următorii 20 de ani acest volum de cunoştinţe s-a triplat, iar aceeaşi cantitate de date a fost din nou asimilată de omenire în doar cei 10 ani care au urmat, din 1970 până în 1980. În prezent  ritmul egalării celor 6000 ani de progres  menţionaţi mai sus sunt egalaţi din ce în ce mai repede, fiind acum aproximaţi cam la o singură lună ! Ca un exemplu semnificativ, să ne amintim că acum 50 de ani un computer era o maşinărie mare cât o cameră, iar pentru a stoca o cantitate de date ce ar încape astăzi pe un cd obişnuit de 700 mb erau folosite voluminoase memorii cilindrice magnetice.  Însă, aşa cum ştim, chiar şi cd-urile sunt deja tot mai puţin folosite, iar datele memorate pe sute de cd-uri pot fi acum înregistrate pe un simplu stick. Se poate calcula că în 50 de ani capacitatea de stocare a datelor a crescut de 1 miliard de ori. Însă această accelerare se produce în mai toate domeniile vieţii ! Transpunând aceste date într-o expresie grafică, obţinem o curbă exponenţială ascendentă, în care diagrama logaritmică ce transpare din dinamica mai tuturor domeniilor vieţii umane arată că însăşi schimbarea se accelerează.  Această realitate poate fi asimilată cu un veritabil salt ce provine din acumularea cantitativă şi care conduce către o nouă treaptă calitativă a conştiinţei umane.

  Astfel, corelând aspectele menţionate mai sus, se estimează că în ceea ce priveşte fiinţa umană, după anul 2012 se va produce un proces amplu de rearmonizare a frecvenţelor de vibraţie ale trupului cu frecvenţele arhetipale din Univers. Va creşte frecvenţa universului lăuntric al fiinţei umane, aspect ce va fi resimţit ca o stare de înălţare, denumit uneori ca o „ridicare la cer”. Cei care vor rezista acestor procese vor avea acces în mod aproape spontan la trăiri foarte elevate de ordin spiritual, cum ar fi menţinerea la voinţă pentru lungi perioade de timp a unor stări supra-mentale  profunde, aspect anunţat pentru viitor încă de acum aproximativ 70 de ani de către marele iniţiat indian Sri Aurobindo. Starea supra-mentală este o stare de transcendere a minţii discursive obişnuite şi implicit a individualităţii egotice. Este o stare în care cunoaşterea se realizează prin intuiţie şi percepţie directă. Vor exista astfel un număr mult mai mare de genii decât în prezent, iar în general oamenii îşi vor putea accesa cel puţin 20% din potenţialul cerebral, ceea ce reprezintă cu mult mai mult faţă de procentul mediu de 5% din capacitatea cerebrală pe care îl folosim în prezent. Oamenii vor putea să-şi alchimizeze cu uşurinţă potenţialul creator prin transmutarea sa în energie şi vor realiza apoi cu uşurinţă sublimarea acestei energii în frecvenţe foarte rafinate ale conştiinţei. Se vor putea activa mult mai uşor centrii de forţă (chakrele). Se va putea realiza cu uşurinţă vindecarea feluritelor afecţiuni prin captarea directă de energie în structura vitală. Reglarea imunitară va fi mult mai eficientă. Ciclul veghe/somn va fi diferit în sensul că vom dormi mult mai puţin, cam 2-3 ore pe noapte. Va creşte foarte mult durata de viaţă şi se va trezi o largă gamă de puteri paranormale cum ar fi telekinezia, levitaţia sau teleportarea.  Relaţiile interumane vor fi altele, corespunzătoare unui nivel de conştiinţă superior.  Vor fi realizate cu mult mai mare uşurinţă comunicări telepatice. Percepţia asupra Timpului şi Spaţiului va fi mult mai complexă. Din punct de vedere spiritual  este important de ştiut că pe măsură ce accedem la un plan superior de vibraţie, dorinţele şi gândurile se împlinesc tot mai uşor, ele nemaifiind „frânate” de învelişul greoi al materiei.

 “Ascensiunea” fiind însă destul de bruscă şi puternică, este posibil ca mai ales cei cu vibraţii joase ale conştiinţei să se confrunte cu un efort destul de serios de adaptare, ale cărui simptome ar putea fi : – migrene, ameţeală, palpitaţii, simptome specifice răcelii (febră, transpiraţie, dureri osoase etc.),  slăbiciune sau crampe musculare, respiraţie greoaie, oboseală nejustificată, modificări în sistemul limfatic şi imunitar, nelinişte, depresii, stres, senzaţia trecerii unui curent electric prin creier şi coloana vertebrală, vise intense. Cei cu vibraţii negative foarte  joase, ce încă se complac de exemplu în stări de răutate încrâncenată, ură atroce, perversitate sau egoism exacerbat  nu vor rezista transformării sau cu alte cuvinte, pur şi simplu vor muri.

  În faţa acestor perspective uimitoare care este posibil să ne aştepte chiar foarte curând, ne punem în mod firesc întrebarea „Cum putem face faţă acestor transformări majore ? ” Pentru a oferi un răspuns la aceasta, este semnificativ să  remarcăm faptul că – atât din perspectiva tradiţiilor spirituale, cât şi din perspectiva unor recente studii ştiinţifice – modul în care noi, ca fiinţe umane, ne acordăm în mod fundamental la frecvenţa pulsatorie a Pământului se realizează în principal tocmai prin Emoţiile noastre. Emoţia  însăşi poate fi într-o anumită măsură cuantificată ca fiind o vibraţie şi conform unor cercetări realizate la Institutul Hearth Math din SUA încă din anul 1993, semnalul vibraţional al Inimii noastre, ca sursă a emoţiilor, este chiar mult mai puternic decât cel al creierului. Aceasta explică foarte bine de exemplu ceea ce intuitiv se spune de foarte multă vreme că este esenţial  „să pui suflet în ceea ce faci” pentru că altfel totul devine sec şi ineficient. Cercetările au mers mai departe şi în anul 1996 s-a descoperit faptul uimitor că aminoacizii ce formează dublul helix al ADN-ului sunt activaţi sau dez-activaţi în funcţie tocmai de Emoţiile noastre ! O emoţie pozitivă, de iubire de exemplu, potenţează reacţia genetică din ADN, pe când o emoţie negativă o inhibă. S-a demonstrat chiar experimental că o puternică convingere emoţională benefică, pozitivă are un efect de vindecare uimitor de rapid şi eficient. Aceasta este calea de a ne armoniza şi eleva în primul rând pe noi înşine şi apoi, prin influenţă, calea de a armoniza tot ceea ce ne înconjoară. În acest context putem înţelege într-un mod mult mai obiectiv de ce cu adevărat Iubirea este calea ce poate oferi starea de Armonie în lume. Tradiţiile spirituale au pus mereu accentul pe Înţelepciunea Inimii, pe Iubire ca şi Cale de unificare între oameni şi apoi de unificare a acestora cu Natura şi cu întregul Univers. Tradiţia spirituală amerindiană afirmă că Circuitul Sacru prin care ne acordăm cu natura porneşte din inimile noastre, care sunt într-o relaţie tainică de legătură cu sufletul planetei mamă-Pământ, care la rândul său e în relaţie cu spiritul Soarelui, care este  legat de spiritul Universului însuşi. Nu ne rămâne decât să constatăm că ştiinţa zilelor noastre confirmă aceste afirmaţii pas cu pas. Din păcate însă societatea actuală pune mai mereu accentul pe cunoaşterea intelectuală, iar astăzi puţini mai înţeleg la ce se referă cunoaşterea care vine din Inimă. Iată de ce s-a produs o ruptură între Inimă şi Minte.
Referitor la această transformare iminentă a moleculei de ADN ce se va produce în cazul întregii umanităţi vă inviăm să urmăriţi un scurt material video realizat de către Gregg Bradden.

  Cu cât mai mulţi oameni  ar reuşi să înţeleagă şi să participe în mod conştient la această atitudine fundamentală de deschidere a inimilor şi de elevare a emoţiilor individuale, cu atât mai rapidă ar deveni ridicarea colectivă a frecvenţei conştiinţei umanităţii ca ansamblu. Iniţiaţii liniilor spirituale spun că în măsura în care cât mai mulţi oameni vor participa la această Ascensiune planetară a nivelului de conştiinţă, cu atât acest salt va fi mai puţin dramatic.  Într-un mod analog fenomenului cunoscut şi studiat sub numele de „Experimentul celor 100 de maimuţe”, în care s-a constatat că pentru influenţarea subconştientă a unei întregi populaţii este suficient să se depăşească o anumită valoare-prag ce este reprezentată de un număr nu foarte mare de indivizi ce fac parte din acea populaţie, anumite calcule indică faptul că „masa critică” necesară pentru ca nivelul de conştiinţă al întregii omeniri să treacă la o stare generală foarte elevată, supra-mentală, ce poate fi asimilată cu aşa-numita „iluminare spirituală”, este de 144.000 de fiinţe care să acceadă pe deplin la acest nivel. Această masă de fiinţe ce ar trăi starea de supra-conştiinţă ar atrage apoi după sine întreaga masă a umanităţii. Unii iniţiaţi spun că cei care s-au aliat cu forţele malefice sunt perfect conştienţi de posibilitatea iminentă a amorsării acestui salt către lumină şi tocmai de aceea  se luptă cu disperare să îl împiedice prin blocarea căilor de acces ale oamenilor către stările superioare de conştiinţă. Tradiţiile spirituale afirmă însă fără excepţie că în mod inevitabil acest prag va fi totuşi atins şi impactul cosmic de iubire şi fericire ce va surveni  va fi uriaş. Umanitatea este apreciată – analogic vorbind -  ca fiind în secundele dinaintea trecerii unui cocon în stadiul de fluture, ceea ce va genera  la nivel planetar transformări extraordinare, profeţite deja în Biblie prin expresia „va fi un Nou Cer şi un Nou Pământ”.

  Faţă de a aştepta însă confirmarea sau infirmarea acestor previziuni  într-un mod pasiv, este mult mai înţelept să urmărim cât mai mult să ne armonizăm fiecare cu aceste ample şi foarte elevate transformări energetice şi de conştiinţă pe care iată că mai multe date indică faptul că deja au început.  Vom vedea unde ne vor conduce toate acestea. Însă, în acest moment este esenţial să ne ridicăm nivelul de vibraţie lăuntric. Nu avem nimic de pierdut dacă facem aceasta, chiar dacă, aşa cum spun scepticii, finalul anului 2012 nu va fi decât unul cât se  poate de obişnuit.  Dacă însă aceste transformări extraordinare – ce sunt anunţate pe mai multe căi- se vor produce într-adevăr şi noi vom trece cu bine prin ele, atunci tot ceea ce va urma va însemna pentru fiecare dintre noi, cât şi pentru umanitate în ansamblul său, mai mult decât cele mai îndrăzneţe vise pe care le-am avut vreodată despre cum ar putea fi viaţa pe Planeta Pământ.

 Un alt aspect semnificativ pe care îl vom puncta în încheiere este acela că există multiple informaţii conform cărora mai multe specii extraterestre supraveghează  planeta noastră în această perioadă, dovadă în acest sens fiind tot mai desele rapoarte ce semnalează prezenţa obiectelor zburătoare neidentificate pe tot cuprinsul  globului pământesc. Se pare că extratereştrii  sunt extrem de interesaţi de saltul uriaş pe care omenirea îl va realiza foarte curând. Aceste informaţii provin de la mai multe persoane credibile (care au dorit însă să-şi protejeze identitatea) ce au făcut dezvăluiri senzaţionale referitor la anumite proiecte strict secrete (black projects) ale unor  guverne, proiecte realizate în colaborare cu grupări extraterestre cu care au luat contact în secret chiar de mai multe zeci de ani. Ca şi  multe alte informaţii esenţiale, aspectele privitoare la existenţa şi contactul (care deja s-a realizat!) cu anumite grupări extraterestre, cât şi la iminenţa Marii Translaţii sunt ţinute departe de atenţia publicului larg, fiind menţinute oficial într-o ambianţă de derizoriu şi superstiţie.  Totuşi, în cercurile restrânse ale elitelor guvernatoare mondiale aceste lucruri sunt luate cât se poate de în serios. Informaţii semnificative cu privire la trecerea umanităţii către o dimensiune superioară au fost dezvăluite de exemplu de unii cercetători ce au fost -mai mult sau mai puţin- direct implicaţi în proiectul american cunoscut ca „Proiectul Montauk”. Acest proiect a fost demarat ca o continuare a celebrului „Experiment Philadelphia”, în cadrul căruia s-a reuşit într-un mod neaşteptat distorsionarea continuumului spaţiu-timp atât prin teleportarea unei nave maritime cu echipaj la bord, cât şi prin proiecţia în viitor a doi membri ai echipajului, care au sărit peste bordul navei pentru a se salva. Deşi aceste aspecte sunt bineînţeles infirmate oficial, ele părând a fi mai degrabă desprinse dintr-un film science-fiction, au existat mai mulţi martori cum ar fi Preston Nichols, Peter Moon sau Al Bielek (Duncan Cameron) care au descris detalii şi caracteristici deosebit de concludente din cadrul acestui proiect. Ei au  dezvăluit că proiectul a avut la bază informaţii extraterestre cu ajutorul cărora printre altele s-a pus la punct o veritabilă maşină a timpului prin intermediul căreia au fost trimise în viitor diverse persoane ce au descris ulterior ceea ce au văzut. Aspectul deosebit de semnificativ pentru cadrul acestui articol este acela că aceşti sui-generis călători în timp au descris că nu au putut trece în viitor mai departe de finalul anului 2012, de ca şi cum acolo se afla un fel de barieră temporală ! Explicaţia ar putea fi tocmai aceea că după anul 2012 există pur şi simplu alte coordonate spaţiu-timp, sau altfel spus, acolo există deja aşa-numita „A patra Dimensiune”.
O perspectivă semnificativă a aspectelor prezentate în acest articol ne este prezentată într-un scurt film documentar pe care îl puteţi viziona la adresa  http://www.youtube.com/watch?v=OeZ2DT1yqh0 , intitulat “Ce se întâmplă dacă ascensionez sau nu ?”

  

  Chiar dacă din perspectiva obişnuită, cotidiană, aceste lucruri pot să ne apară cu totul fanteziste, este semnificativ să ştim că străvechile civilizaţii ce au existat cândva pe acest Pământ au descris –aşa cum constatăm din scrierile care au mai rămas până la noi – că aceste evenimente s-au mai repetat. De exemplu, tradiţia vedică spune că toate acestea se produc mereu atunci când are loc trecerea ciclică la Satya Yuga, epoca Luminii şi Adevărului Divin. Omul zilelor noastre mai are încă multe surprize atât în ceea ce priveşte redescoperirea ştiinţelor spirituale străvechi, ce au fost în mare parte uitate, cât şi în ceea ce priveşte înţelegerea ritmurilor şi planurilor dimensionale ale Universului.  În orice caz, merită să ne amintim cuvintele unui eminent savant contemporan, J.B. S. Haldane, care spunea : „Universul nu numai că este mai extraordinar decât ne imaginăm noi, ci este chiar mai extraordinar decât ne-am putea  noi imagina.”

(sursa armoniacosmica)